Matematicianul din Giulești!** Coman a rezolvat „ecuația” cu Pandurii Târgu Jiu

Matematicianul din Giulești!** Coman a rezolvat
  • Publicat:
  • Actualizat:

George Copos l-a comparat pe Alexandru Coman cu Tibi Ghioane, în iarna lui 2010

Alexandru Coman (foto, la minge, 21 de ani) a reușit să marcheze sâmbătă seara primul său gol în tricoul Rapidului, în partida cu Pandurii Târgu Jiu (2‑0). Tânărul mijlocaș central are o poveste interesantă și este unul dintre cei mai promițători jucători pe care i-a promovat Marian Rada de la echipa a doua. Coman a avut un start promițător de carieră. A debutat în Liga I la 18 ani, într-un meci cu Unirea Urziceni (1‑1), în sezonul 2009-2010, iar după turneul de pregătire din Antalya din iarna 2010-2011, a fost comparat de George Copos cu Tibi Ghioane. Din păcate pentru el, odată cu revenirea lui Dinu Gheorghe, Alex Coman nu și-a mai găsit locul în Giulești. A fost marginalizat mereu, iar Marius Șumudică și Răzvan Lucescu nu i-au acordat deloc credit. După un periplu în Liga a II-a, pe la Juventus București și FC Olt, Coman a fost readus la Rapid de către Sabău, în vara lui 2012. Iar acum e unul dintre cei mai apreciați fotbaliști din lotul alb-vișiniu.

Îi place matematica

Puțini știu că, în perioada junioratului, Alexandru Coman nu era hotărât să urmeze calea profesionismului în fotbal. „Când era junior, nu era hotârât ce vroia să facă. Ba spunea că merge la școală, ba se răzgândea și venea la antrenamente”, a declarat unul dintre antrenorii care l-au pregătit pe Alexandru. Una dintre pasiunile tânărului rapidst a fost matematica, materie pe care a iubit-o mai mult chiar decât educația fizică. „Chiar dacă nu aveam timp să mă duc la școală, din cauza antrenamentelor, am făcut tot posibilul să învăț cât mai bine. Matematica era materia mea preferată. La Bacalaureat am primit calificativul «experimentat»”, a povestit jucătorul.


Alexandru Coman este un jucător foarte talentat, nu trebuie să lipsească din prima echipă. Sunt sigur că va ajunge departe dacă i se va da încredere
Ioan Ovidiu Sabău, fost antrenor Rapid

Chiar dacă nu aveam timp să mă duc la școală, din cauza antrenamentelor, am făcut tot posibilul să învăț cât mai bine
Alexandru COMAN, mijlocaș Rapid

13 meciuri a jucat Alex Coman pentru Rapid, reușind să marcheze un gol

2.500 de euro pe lună este salariul lui Coman la Rapid

17 meciuri a jucat Alex Coman pentru FC Olt, în Liga a II-a în sezonul 2011-2012


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz
Obligatoriu la plata cu CARDUL. Lege definitivă în România. Intră în vigoare azi, 16 iunie
Obligatoriu la plata cu CARDUL. Lege definitivă în România. Intră în vigoare azi, 16 iunie
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile…
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii au luat-o la fugă
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii…
×